20 septembrie 2018
Citește mai mult
2018
Ediția XIX
Ediția a XIX-a Întâlnirilor JTI a prezentat la București creații coregrafice ale Martha Graham Dance Company.
Suita Lunca Întunecată este compusă din elementele principale ale unei lucrări mult mai lungi de Martha Graham, Lunca Întunecată (Dark Meadow), care a avut premiera pe 23 ianuarie 1946, la Teatrul Plymouth, New York. Suita, creată în 2016, este concepută să prezinte coregrafia excepțională pe care Graham a realizat-o pentru ansamblul de dansatori din Lunca Întunecată. Atât dansul solo, cât și ansamblul au fost recunoscute drept unele dintre creațiile cele mai arhitecturale si profunde ale Marthei Graham. Acestea sunt inspirate din dragostea ei față de ritualurile nativilor din sud-vestul Americii și Mexic, pe care le-a studiat în tinerețe. Compozitorul mexican Carlos Chávez a compus o coloană sonoră complexă pentru Graham. Dansatorii lucrează deseori în contrapunct cu coloana sonoră, folosindu-se de sunetul propriilor picioare și de alte efecte de percuție corporală. În nota originală a programului, Graham scria, „Lunca întunecată este o reconstituire a misterelor care însoțesc eterna aventură a căutării.” Este o lucrare abstractă despre călătoria vieții și căutarea legăturii cu propria persoană și cu comunitatea. Acest moment coregrafic reprezintă un exemplu excelent pentru calitatea de lider a Marthei Graham în modernismul de la mijlocul secolului XX.
Extaz (Ekstasis) este considerat a fi cea de-a XXXVIl-a creație a Marthei Graham. Într-un interviu din 1980, Graham a explicat că acest dans își are originea într-un gest de împingere pelviană pe care I-a descoperit într-o zi. Aceasta a condus-o către explorarea „unui ciclu de distorsiune” pe care I-a considerat având o semnificație profundă. „Înainte de Extaz, utilizam o formă mai statică, încercând să găsesc o mișcare ritualică a corpului”, a concluzionat ea. Virginie Mécène a reimaginat această versiune a lucrării, pe baza documentației solo-ului original, care include câteva fotografii realizate de Soichi Sunami și Barbara Morgan.
Lamentație – Variațiuni a fost concepută inițial pentru a comemora evenimentele tragice din 11 septembrie 2001. Premiera a avut loc în 2007. Lucrarea debutează cu un film al Marthei Graham, de la începutul anilor 1940. Putem vizualiza mișcările de dans din soloul său, nou la vremea respectivă, și emblematic în prezent, Lamentație. Variațiunile au fost realizate în condiții specifice. Fiecare coregraf a fost invitat să creeze o schiță coregrafică spontană ca reacție la filmul Marthei Graham, și s-a solicitat respectarea următoarelor condiții: 10 ore de repetiții, muzică din domeniul public sau liniște, costume și lumini doar la nivel de bază. Deși era planificat să se interpreteze o singură dată, primirea de către public a Lamentației – Variațiuni a fost de așa natură încât a fost adăugată repertoriului permanent al Companiei de Dans Martha Graham.
Cursa în Labirint a avut premiera în 1947, pe coloana sonoră a lui Gian Carlo Menotti, cu decorul lui Isamu Noguchi și având-o ca protagonistă pe Martha Graham. Duetul este oarecum derivat din mitul lui Tezeu, care călătorește în labirint pentru a se confrunta cu Minotaurul, o creatură jumătate om, jumătate fiară. Martha Graham repovestește această istorie din perspectiva Ariadnei. Actuala producție a Cursei în Labirint a fost creată ca o reacție la daunele produse decorurilor și costumelor de Uraganul Sandy. Această versiune, golită de elementele producției clasice, este destinată intensificării concentrării pe dramatismul coregrafiei.
Ținutul împădurit (Woodland) – „Folosind muzica lui Irving Fine ca pe un punct de plecare, mai degrabă decât ca pe un concept, am simțit structura, precum și o posibilă imagistică: ținutul împădurit, lumina lunii și creaturi hoinare. Voiam să interacționez cu muzica, și nu doar să impun coregrafia, așa că am ales să reordonez mișcările și să adaug o repetiție, transformând o lucrare liniară într-una aproape ciclică – o structură pe care am explorat-o permanent în compozițiile mele. Totodată, de multe ori mă inspir de la dansatori, iar dansatorii Graham sunt un grup generos de colaboratori. Ținutul împădurit a fost dezvoltat în colaborare cu acești dansatori. În cele din urmă, așa cum se întâmplă în multe dintre lucrările mele, individul reprezintă un contrapunct al grupului – întrucâtva izolat și în căutare de mijloace de conexiune cu ceilalți, rămânând în tot acest răstimp separat, pe o traiectorie singulară,” declară coregraful Pontus Lidberg.
Teatrul Național „I. L. Caragiale” București – Sala Mare
Compania de Dans „Martha Graham” (Martha Graham Dance Company – MGDC) este lider mondial în dezvoltarea dansului contemporan începând cu anul înființării, 1926. Astăzi, sub conducerea Directorului Artistic Janet Eilber, Compania urmează o nouă viziune privind prezentarea creațiilor Marthei Graham, alături de lucrări ale altor artiști contemporani. Printr-o tematică bogată, sunt create noi platforme pentru dansul contemporan.
Compania s-a bucurat de aprecieri internaționale din partea publicului din peste 50 de țări din America de Nord și de Sud, Europa, Africa, Asia și Orientul Mijlociu. A susținut reprezentații la Metropolitan Opera, Carnegie Hall, Opera din Paris și Covent Garden sau la baza Marilor Piramide din Egipt și la Teatrul antic Herod Atticus de pe Acropolele din Atena. De asemenea, a produs mai multe filme câștigătoare de premii. A oferit o bază de instruire unora dintre cei mai cunoscuți artiști și coregrafi ai dansului modern. Printre foștii membri a Companiei se numără Merce Cunningham, Erick Hawkins, Paul Taylor, John Butler și Glen Tetley, iar printre colaboratori, celebrități ca Mikhail Baryshnikov, Margot Fonteyn, Rudolf Nureyev, Maya Plisetskaya, Tiler Peck, Misty Copeland, Herman Cornejo și Aurelie Dupont. În ultimii ani, Compania a depășit așteptările și a experimentat cu o gama largă de oferte. A creat o serie de evenimente cu audiență restrânsă, a clădit parteneriate creative neobișnuite cu SITI, Performa, the New Museum, Barney’s și Festivalul de Teatru Grecesc din Siracusa (pentru a enumera câteva). A creat pentru Google Arts and Culture, YouTube și Cennarium. A construit un model pentru a ajunge la un public nou prin intermediul rețelelor de socializare. Lista artiștilor care au realizat lucrări pentru dansatori Graham în ultimul deceniu e uimitoare: Kyle Abraham, Aszure Barton, Sidi Larbi Cherkaoui, Lucinda Childs, Marie Chouinard, Michelle Dorrance, Nacho Duato, Mats Ek, Andonis Foniadakis, Liz Gerring, Larry Keigwin, Michael Kliën, Pontus Lidberg, Lil Buck, Lar Lubovitch, Josie Moseley, Richard Move, Bularyaung Pagarlava, Annie-B Parson, Yvonne Rainer, Sonya Tayeh, Doug Varone, Luca Vegetti, Gwen Welliver și Robert Wilson. Actualii dansatori ai companiei provin din întreaga lume și, deși au o pregătire de bază tipică Graham, sunt capabili să se transpună în stilul coregrafilor contemporani, aducând excelentă tehnică și artistică în tot ceea ce fac – de la lucrări noi și până la lucrările Graham clasice și la cele ale precursorilor, cum ar fi Isadora Duncan, Jane Dudley, Anna Sokolow și Mary Wigman.
Compania – Director Artistic: Janet Eilber, Senior Artistic Associate: Denise Vale, Prim-Dansatori: Lloyd Knight, Ben Schultz, Xin Ying, Artiști Solo: Natasha M. Diamond-Walker, Charlotte Landreau, Lloyd Mayor, Lorenzo Pagano, Anne Souder, Dansatori: So Young An, Laurel Dalley Smith, Marzia Memoli, Anne O’donnel, Leslie Andrea Williams, Jacob Larsen, Alessio Crognale.
Martha Graham Dance Company este reprezentată de: IMG Artists
Director General: Matthew Bledsoe
7 West 54th Street New York. NY 10019 www.imgartists.com
Drepturile de autor privind toate creațiile Marthei Graham prezentate sunt deținute de Centrul de Dans Contemporan „Martha Graham” Inc. (Martha Graham Center of Contemporary Dance)
Coregrafia si Costumele Martha Graham
Aranjamentul Janet Eilber
Muzica Carlos Chávez*
Lumini Nick Hung
Lloyd Mayor, Anne Souder, So Young An, Alessio Crognale, Laurel Dalley Smith, Charlotte Landreau, Jacob Larsen, Marzia Memoli, Ben Schultz, Leslie Andrea Williams
Solicitat de Fundația Elizabeth Sprague Coolidge in Biblioteca Congresului, Washington, DC.
*La Hija de Colquide utilizată în baza acordului cu G. Schirmer, Inc., agent al Carlanita Music Company, titular al drepturilor de autor. Adaptat si dirijat de Aaron Sherber.
Coregrafia Martha Graham, reimaginată de Virginie Mécène
Costumele Martha Graham
Muzica originală Lehman Engel
Muzica pentru versiunea reimaginată a Ekstasis: Ramon Humet*
Lumini Nick Hung
Natasha M. Diamond-Walker
*Interludi meditatiu VII” din Homenaje a Martha Graham, utilizat în baza acordului cu Neu Records 2016, titular al drepturilor de autor.
Muzica Gustav Mahler, George Crumb, Frédéric Chopin*
Coregrafia Bulareyaung Pagarlava, Aszure Barton, Larry Keigwin
Lumini Beverly Emmons
Conceput de Janet Eilber
Pagarlava Variation: Charlotte Landreau, Alessio Crognale, Lloyd Knight, Lloyd Mayor
Barton Variation: Laurel Dalley Smith, Anne O’Donnell
Keigwin Variation: întreaga companie
Lamentație – Variațiuni a fost comandat de Centrul de Dans Contemporan Martha Graham (Center of Contemporary Dance, Inc.), cu sprijinul lui Francis Mason.
*Mahler (Pagarlava): „Die zwei blauen Augen von meinem Schatz”, din Lieder eienes fahrenden Gesellen; Crumb (Barton): “Apparition” (IX. The Night in Silence Under Many a Star); Chopin (Keigwin): Nocturna în Fa Minor, Op. 15 Nr.2.
Coregrafia Martha Graham
Muzica Gian Carlo Menotti*
Lumini Lauren Libretti
Costumele Maria Garcia
Xin Ying
Ben Schultz
*Utilizat pe baza acordului cu G. Schirmer, Inc., titular al drepturilor de autor.
Coregrafia Pontus Lidberg
Muzica Irving Fine*
Costumele Reid Bartelme și Harriet Jung
Modelele măștilor Wintercroft Designs
Lumini Nick Hung
Marzia Memoli, Alessio Crognale, Laurel Dalley Smith, Lloyd Knight Charlotte Landreau, Lloyd Mayor, Anne O’Donnell Lorenzo Pagano, Leslie Andrea Williams
Co-solicitat de Fondul Verna și Irving Fine în Biblioteca Congresului, Washington, DC și de Centrul de Dans Contemporan Martha Graham (Martha Graham Center of Contemporary Dance, Inc.)
Realizarea Ținutului împădurit a fost sprijinită de Consiliul Artelor din statul New York, cu sprijinul Guvernatorului Andrew M. Cuomo și al Legislativului Statului New York.
*Notturno pentru Coarde și Harpă
Martha Graham a avut un impact profund și de durată asupra artei și culturii americane. A definit dansul contemporan drept o formă unică de artă americană, pe care națiunea sa a împărtășit-o apoi lumii întregi. Depășind barierele artistice, a colaborat și a solicitat lucrări din partea unor artiști, muzicieni și designeri de renume, inclusiv sculptorul Isamu Noguchi și compozitorii Aaron Copland, Samuel Barber și Gian Carlo Menotti.
Stilul revoluționar al Marthei Graham s-a dezvoltat din experimentarea elementelor mișcărilor de contracție și relaxare. Concentrându-se pe activitățile de bază ale formei umane, a însuflețit corpul cu o emoție crudă, electrică. Mișcările ascuțite, angulare și directe ale tehnicii sale au reprezentat o îndepărtare dramatică de la stilul predominant al timpului.
Graham a influențat generații întregi de coregrafi, printre care Merce Cunningham, Paul Taylor și Twyla Tharp. Balerini clasici Margot Fonteyn, Rudolf Nureyev și Mikhail Baryshnikov au căutat-o pentru a-și extinde sfera artistică. Artiști ai tuturor genurilor și-au dorit să studieze și să lucreze cu Graham – actori precum Bette Davis, Kirk Douglas, Madonna, Liza Minnelli, Gregory Peck, Tony Randall, Eli Wallach, Anne Jackson și Joanne Woodward au învățat de la ea să-și utilizeze corpul ca instrument de exprimare.
Pe parcursul carierei sale îndelungate, Martha Graham a creat 181 de lucrări de dans. Cu ocazia Bicentenarului american, i-a fost acordată cea mai înaltă distincție civilă a Statelor Unite, Medalia Libertății. În 1998, Revista Time a denumit-o „Dansatoarea Secolului”. A fost prima dansatoare care a susținut o reprezentație la Casa Albă, înfățișând spiritul unei națiuni și reușind astfel să fie un ambasador cultural în toată lumea. „Niciun artist nu se află înaintea timpului său”, a spus Graham. „El este timpul său. Doar că ceilalți se află în urma timpului.”
20 septembrie 2018
Citește mai mult
24 septembrie 2018
Citește mai mult
25 septembrie 2018
Citește mai mult
17 septembrie 2018
Citește mai mult
Dansatorii Martha Graham Dance Company au adus o stare de poezie, de liniște. De la un astfel de spectacol pleci cu un altfel de ritm. A fost vizibilă o cultură a gesturilor, a muzicii, a luminii.
Spectacolul a fost, în egală măsură, o incursiune în evoluția dansului contemporan de la începuturile secolului trecut până în zilele noastre și un fel de conectare cât se poate de imediată la ceea ce înseamnă acest fenomen în lumea de astăzi. Am participat la o celebrare a legendarei Marta Graham, devenită o bucurie pentru fiecare dintre noi, martori ai istoriei și spectatori ai prezentului.